Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei despre „noua ordine mondială”, la slujba de Înviere: Se vorbeşte tot mai insistent despre o „resetare a lumii”

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei despre „noua ordine mondială”, la slujba de Înviere: Se vorbeşte tot mai insistent despre o „resetare a lumii”
Sursa FOTO: Facebook BOR
Publicat: 16/04/2023, 17:34

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei IPS Ciprian a afirmat, la slujba de Înviere, că se doreşte ca ceea ce e tradiţional şi autentic în fiecare ţară cu rădăcini creştine să fie înlocuit cu surogate. El a susținut că ni se sugerează cum trebuie să ne orânduim viaţa, cum să ne educăm copiii şi cum să ne hrănim, acceptând produse alimentare bizare.

IPS Ciprian a amintit şi de războiul din Ucraina, afirmând că în spatele acestuia se ascund setea de putere şi lăcomia de avere a celor ce deţin puterea politică, economică şi financiară a lumii, care nu se sfiesc să se considere stăpânitorii Pământului şi factorii decidenţi ai schimbărilor de tot felul. Peste 5.000 de persoane au participat la slujba de înviere oficiată de Înaltpreasfinţitul Ciprian în faţa Catedralei Arhiepiscopale „Înălţarea Domnului” din Buzău.

„Dreptmăritori creştini, întorcându-ne acum la realitatea cotidiană, în plan naţional şi internaţional, constatăm, cu amărăciune în suflet, că războiul fratricid din Ucraina este încă departe de a se încheia, continuând să răspândească incertitudine şi frică pe tot globul, iar asupra noastră, a românilor aflaţi în imediata vecinătate a conflictului militar, planează tot mai multe ameninţări, care generează o evidentă instabilitate regională, cu puternic impact negativ la nivel politic, social, economic şi chiar spiritual.
Cred că este clar pentru toată lumea că, în spatele acestui război, se ascund setea de putere şi lăcomia de avere a celor ce deţin puterea politică, economică şi financiară a lumii, care nu se sfiesc să se considere stăpânitorii Pământului şi factorii decidenţi ai schimbărilor de tot felul.

Se vorbeşte tot mai insistent despre o „nouă ordine mondială” şi o „resetare a lumii”, unde credinţa în Dumnezeu şi valorile morale autentice nu au ce căuta; o lume în care păcatul şi fărădelegea să fie prioritare în faţa virtuţilor creştine. Se doreşte ca ceea ce este tradiţional şi autentic în fiecare ţară cu rădăcini creştine să fie înlocuit cu diverse surogate; ni se sugerează cum trebuie să ne orânduim viaţa, cum să ne educăm copiii şi chiar cum să ne hrănim, acceptând produse alimentare bizare, contrafăcute, care, chipurile, sunt mai bogate în proteine decât cele naturale, şi multe altele”, a spus IPS Ciprian în cuvântul pastoral rostit în faţa Catedralei Arhiepiscopale „Înălţarea Domnului” din Buzău, potrivit news.ro.

La miezul nopţii, înaltul ierarh a ieşit pe treptele catedralei şi a chemat credincioşii să ia lumina sfântă apoi a oficiat în afara catedralei slujba de Înviere după care i-a invitat pe cei prezenţi să ia pască de la trei puncte de distribuţie organizate în jurul bisericii.

În timpul cuvântului pastoral rostit de IPS Ciprian, unei tinere aflate în curtea catedralei i s-a făcut rău şi a fost preluată de echipajele SMURD.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online